Roryta - creaţii proprii

Am ars ca o candelă-n temple de ceară,
Mi-am pus toată viața pe un singur altar,
Crezând că iubirea-i arcuș de vioară
Ce cântă balade-ntr-un vechi sanctuar.

Te văd în nori, Te văd în stele
Și-n fiecare răsărit
Te văd în Soare și în Lună
Tu ești în orice asfințit.

În zori mă trezesc cu gândul aprins,
Ca focul ce arde sub jarul nestins.
O clipă te caut în liniștea grea,
Oftat nesfârșit pe colțuri de stea.

Fii zâmbet și soare
Fii val într-o mare
Petală-ntr-o floare
O apă-n mișcare.

Te port în mine-adânc, iubirea mea,
Ești foc și liniște și tot ce-aș vrea.
În nopți mă chemi fără să spui ceva,
Cu vocea mută din inima ta

Ne-am întâlnit ca două țărmuri vii,
Cu pași opriți la margine de sens,
Cu timpul ce se scurge în felii
Și-l simt atât de viu și de intens.

O rană adâncă în timpul rămas
Se face tăcere ce-n mine a ars
Un freamăt, un dor, de vieți fără rost
În întuneric să fiu ce sunt și n-am fost.

În mine stă tăcerea sub cerul ei stingher,
Un freamăt ce se-ascunde în vechiul lui ungher
Sub zidul dintre noi rămâne doar iertare,
Și-ntr-o tăcere-adâncă mă-nalț acum spre soare.

Cu curaj am pășit spre lumină,
Și-n fiecare pas speranța strălucea,
O chemare veche răsuna deplină,
Iar în suflet reîntregirea se zărea.

Te caut iar în nopți cu sufletul aprins,
Îți simt iubirea caldă care pătrunde-n mine,
Și dorul mă cuprinde în vid și în abis
Iar lacrimile-mi cad în nopțile divine.