Roryta - creaţii proprii

În abur cald se naște-un început,
Și-n echilibru se întind iar pașii
Un freamăt blând în mine s-a făcut,
Când noaptea se coboară dintre aștri.

În inimă răsună iar un dor,
Lumina strălucește mai ușor.
Am un curaj și-o foame de iubire,
De visul meu în veșnica trăire.

Te caut printre visuri în ploaia ce nu tace,
În freamătul de frunze şi-n noaptea care zace,
În pasul care trece și-n clipa ce se frânge,
În tot ce nu se spune şi unde nu se-ajunge.

Pe frunza toamnei stau și-mi scriu destinul,
Cu dorul vechi ce-mi bate-n piept suspinul.
Oglinda nopții-mi spune iar că pier,
Și că-n tăcere se-ascunde-un adevăr.

În zori de dor, când cerul plânge-n flori de lună,
Se-nalță-n mine roi de fluturi, împreună,
Din gândul tău îmi bate-n piept, fără pricină,
O dulce adiere ce nu se mai termină.

Pe valuri de lumină îți caut iar privirea
Și-n ochii tăi căprui citesc iar nemurirea
În universu'-ntreg ești cântec de iubire
De îngerii în cor tresar a proslăvire.

Apusul se lasă încet peste grădini,
Lumina se revarsă printre tulpini.
Umbre se întind peste câmpul uscat,
Tăcerile-nsuflet mereu le străbat.

Tăcerile se-aștern în pridvor,
Și-n vânt se leagănă o frunză,
Se-mbină timpul cu un dulce dor,
În vindecare timpu-i ca o pânză.

O frunză cade lin pe ram,
Și-ntr-o tăcere iar eram
Ecou care răsună-n zori
În versuri pentru scriitori.

Pe cer de seară, trist și lin,
Se stinge iar un vechi destin,
Un fulg de stea e mai puțin,
Care se pierde-ntr-un suspin.