Roryta - creaţii proprii

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă,
Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă,
Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu
Ce-și caută iertarea și pacea, mai mereu.

În sufletul adânc și a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.

În clipele de tulburare și-n visele care mă dor
Mi-aș da pe gratis tot ce am, să nu rămân acum dator
Când sunt cuprins de-o teamă mută și nu mai am scăpare
Caut să fug, să mă scufund ca-ntr-o supremă eliberare.

Ascultă cum cântă pământul
Cum visele reci mă dor
Și-n frunze șuieră vântul
Un pic, iubito, şi mor!

Copil suav și dulce, trimis de Dumnezeu
Ești darul cel mai mare al sufletului meu
Ești oaza mea de pace, ești raza mea de dor
Ești cântec și speranță, iubito, te ador!

Să nu mă lași, iubito, să trec spre alt hotar
Să nu-mi pierd judecata și să ajung hoinar
Ești mai presus de mine, ești odă și mister
Ispita mea din lume, la care încă sper.

Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința
Să nu mi se-ntunece în veci conștiința
Să știu cum să scad și cum să adun
Măsura reală a Cuvântului bun

E-atâta jale si suspin în era cea modernă
Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă
Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare
Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare.