Roryta - creaţii proprii

Aleargă oamenii prin ani grăbiți,
Cu vise-n mâini și frunți adesea grele,
Se caută în pași nemărginiți,
Dar uită să privească către stele.

Dintr-un adânc se urcă-n mine dorul
Ca pasărea care-și înalță zborul
Și-un fluture de noapte se așază
În suflet ca lumina ce veghează.

Se zbate-n cer un soare greu,
Cu ochii stinși ca de povară,
De s-a ascuns și Dumnezeu
De tot ce fierbe-n astă vară.

Când noaptea coboară cu pasul stins,
Un vis se preface-n fiorul aprins,
Și-n oglindă lunară îmi apar,
Fragmente de suflet, lumină și har.

În suflet viu și-n dor de seară
În strofa mea din vis ce zboară
Mai simt tăcerea din cuvinte
O armă albă-n cele sfinte.

În noaptea lină te aștept,
Cu suflet viu și doru'-n piept,
Sub luna albă ne-mplinim,
Și-n brațe calde ne topim.

Cum scrii despre iubirea ce te frânge,
Când glasul tău se stinge în tăcere?
Cuvântul tău pe tâmplă nu-ți ajunge,
Și nu răspunde decât cu durere.

Te caută-n oglindă cu margini de tăcere,
Unde se frânge timpul c-o șoaptă de durere.
Se-aude cum suspină o clipă care moare,
Și-n ea tresare gândul cu vechea lui chemare.

Cum îți ierți inima, când bate în tăcere,
Când nu găsește drum, nici rost, nici mângâiere?
Când poartă înapoi regrete fără nume
Și vrea să fugă-n vis, departe de lume?

Scriu ca să las în urmă ce-a fost gol,
Ca dragostea să-mi fie un simbol.
Nu vreau să uit, ci vreau să țin aproape
Iubirea ta să o ascund sub pleoape.