Roryta - creaţii proprii

Contopiți unu'-n altul, contopiți orișicum
Transformându-ți chimia într-un veșnic parfum
Vei fi beat de plăceri, vei fi beat de dorință
Și-ți voi scrie pe trup, încrustat pe ființă

Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălțate din morminte?

O curgere a vieții e un suspin de dor
Iubire și cântec, un suflet în zbor
Privire duioasă și adiere divină
O taină mirare din sfânta grădină.

E vis sau mi se pare
În scurta-mi preumblare
De dincolo de nori
De dincoace de flori

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea
Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea
Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă
Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

Un dor mă arde-n noaptea rece
În mine moare-orice speranță
În viața asta care trece
Tu nu ai nicio siguranță.

Un vânt suav de primăvară
Și-un tainic răsărit de Lună
Face ca cerul să tresară
Și noaptea să i se supună.

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,
Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate
Fost trăitor în Rai și renegat de Duh
Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

O poezie e un cânt al iubirii
Un vis, o speranţă, un dor
O taină a desăvârşirii
Talentului de creator.

De ce ne pierdem în nimicuri și căutăm nefericirea
De ce în sufletele noastre reci pălește strălucirea
De ce ne pervertim în lume și ne golim de vise
Speranțe și dorințe vii atât de agresiv ucise?