Poezii despre Credinţă:

Se frământă cerul și ne copleșește,
Nu cu –încărunțirea care ne privește
Ci cu supărarea nepăsării noastre,
Cunoscând dorința minților sinistre.

Dacă nu-ți este prea greu
...
N-ai mai trecut de mult pe-aici,
Necunoscut, să bați la porți,

Veniți la mine!
...
Sunt pretudindeni și nicăieri,
Sunt dintotdeauna și de nicicând,

Când treci prin clipe de-ncercare
Şi vezi că totu-i  năruit,
Când nu mai vezi raza de soare
Şi te simți iarăşi  părăsit,

..

Lume,lume nu mi-ești soră
Cu tine nu joc în horă-

Nunta-mi este pură, steaua-nrăzăreşte,
munţi-preoţi îmbracă hlamida cereşte,
So-Ares şi Utu mie-mi ţin cunună ;

Mişcarea curmă moartea sub arcadă –
şi-armatele de zmei cu scuturi urlă
spre Soare-Moş – sublima-ne monadă ;

Se neftineşte verbul în fotonii
din armonia sferelor, ochi-mură,
când nestematele,-n celesta gură,

Sunt rupt din soare, sevele din humă
se-nvârtejesc în trupu-mi, soma-sema,
Pământul-Mumă, Tatăl-Cer – port stema,
dar haina albă mi-e : la Samoş, du-mă...!

Eu, Făt-Frumos, răsar dintre inele
de matcă grea, roind în grai Alb Munte,
dar căile,-ntre maci, să mă înfrunte,
ard nori de gând, torc lebedele-n Ièle,