Poezii despre Credinţă:

Un demonic spirit în verbe ascuns
Îl aruncă-n bezna cea de nepătruns ,
Croind căi viclene ce duc nicăieri
Șerpuind oriunde,să nu poți să speri

Candva am fost bulgar de foc
Plin de iubire si noroc
Caci Tu deplin ma locuiai
Si ajunsesem colt de rai.

De nicăieri țâșnesc arpegii de vioară
Spre largi monotonii nevindecate.
Seninul din văzduh începe-ncet să moară
Pe-arcușuri de amurguri parfumate.

Ați observat că toți
Ce se află în pragul morții
Devin instantaneu
Credincioși încrezuți?

De vrei să pescuiești norodul
Aruncă peste el năvodul
Cu patru colțuri și îl scoate
La sfânta vieții libertate.

Se-mbracă rugăciunea-n umilință
Și în genunchi aleargă la Stăpân -
Iubite Tată, scaldă-mă-n credință
În brațul mântuirii să rămân.

1. Te-am chemat în strâmtorare: să-mi vii în ajutor, să-mi dai a Ta îndurare; Te-am chemat Isuse cu atâta dor!

2. De sunt trist pe cale, Te-aștept să-mi vii în ajutor; să-mi dai a Ta îndurare, Te chem cu atâta dor!

Te caut, Doamne,-n ora rugăciunii
Cu tot izvorul limpede din mine,
Cu lutul brazdei care mă conține
Și cu dorința de-a mă da minunii

Îl caut pe tata.
Îl caut în adâncul inimii mele, în întrebările la care nu am primit niciodată răspuns.
Îl caut în gândurile care apar atunci când văd alți copii lângă tații lor.

Și dacă mor ,nu-mi pasă mie-
Nu fac din moarte tragedie
Și dacă mor, nu-s eu ce moare
Ci carnea asta trecătoare