Samoila - creaţii proprii

Nu-mi amintesc
Deloc
De stări de bine
Trăite

Am aflat, din întâmplare,
C-a trecut asteroidul
La o mică depărtare
De Pământ, bǎtu-l-ar vidul!

Dorinţa
Profund arzătoare,
Ce zace
Adânc cuibărită,

Sprinţare celule se-agitǎ
Sǎ-mi spunǎ, bǎiete, eşti viu!
Ducându-mǎ iute-n ispitǎ
Cǎ nu sunt ce pare sǎ fiu.

Tu poţi să minţi
Pe orişicine
Aşa încât să creadă
În bazaconii,

Gândirea rece revine în ea,
Sunt curios ce va susţine
Dac-o ridic ca pe o spiréa,
Bolta încrederii în mine.

Gândirea, Doamne,
Este cuvântul
Ce-a răscolit
O lume-ntreagă,

Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.

De câte ori nu-mi spun:
,,Nu mai vorbi prosteşte!
De ce baţi câmpii,
De nebun,

Ţi-am prins numele
În palmǎ
Şi îmi pare-atât de rǎu
Cǎ ţi-aş trage