Samoila - creaţii proprii

Dispreţul aruncat
Chiar în obrazul meu
De cineva
Preocupat

Nu-s ateu
Şi nu-mi impun
Sǎ alung
Un Dumnezeu

Suntem bântuiţi
De vise
Şi frumoase,
Şi rebele,

Sunt cel ce mult am investit
Dragoste şi urǎ-n efemer,
Acum bag seamă că-s falit
Eu, omul, pe lume pasager.

Stǎteam
Pe un stabilopod
Şi ascultam
Cum cântǎ asfinţitul,

Ce a fost întâi şi-ntâi?
Iată marea întrebare!
Poţi s-o pui tu orişicui,
Să răspundă nu e-n stare.

Cineva,
Nume ştiut,
M-a rugat frumos
Sǎ renunţ

Sar nasturii gândirii mele,
Lăsându-mi raţiunea goală,
Pe-obraji cad lacrimile grele
Rostogolindu-se în poală.

Rugǎciunea ca mister
Îţi aduce şi penumbre
Ce te-nalţǎ
Pânי la cer

Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.