Alexandru Cristian - creaţii proprii

E numai ger şi moarte afară
Din casă mă uit cu milă
La fiinţele străzii ce nu au loc în ţară
Iar gerul mă atinge cu silă.

Am atins pasiunea, te-am descoperit
Mereu, dar tu nu m-ai auzit.
Am plâns după ochii tăi ce nu mai îmi ştiu
Chipul iar sufletul tău m-a ucis.

Ninge uşor, blând cu fulgi ca regii.
Mantia albă acoperă plăpândul pământ,
Frigul uşor se leneveşte,uite greieri
Albi de zăpadă pe nasul meu sunt.

Pagini uitate în lume,
Nopţi scăldate în spume,
Mâini împletite şi frunţi lipite
Şoapte grăite şi buze frământate.

Ce nume am auzit de la cineva,
Un nume ce spunea cândva
Numele unei vechi iubiri, adolescentină
Privire mi-ai aruncat tu, fată sublimă.

În faţa ta nu pot decât să tac,
Nu mă atinge, nu mă săruta.
De ce? Sunt şi nu sunt poezia ta
Versul meu este lângă gândul tău

Cum soarele mângâie floarea
Cum tigroaica îşi alintă puii,
Aceasta e o dovadă de blândeţe.
Cum leoaica îşi linge leii

Am atins pasiunea, te-am descoperit
Mereu, dar tu nu m-ai auzit.
Am plâns după ochii tăi ce nu mai îmi ştiu
Chipul iar sufletul tău m-a ucis.

Haide să vorbim despre
Noi şi despre ce ne-a despărţit.
Voinţa ta sau încăpăţânarea mea.
Haide să nu plângi, haide să te strâng

Te sărut în fiecare vis şi zi,
Adorm cu gândul la tine.
De ce în albastrul trist al zorilor
Ai plecat? Nu mai puteai vedea în mine