Poezii despre Singurătate:

ne-am vorbit cu gesturi
într-o limbă pe care doar ochiul o înțelegea,
iar tăcerile dintre noi
erau muzică spartă de plecări prea grăbite.

În noiembrie, ceață pe drum și frig
Drumul pavat e umed și frânt
Bate vântul rupe crengi la pămînt
Nici zare de om nici țipenie.

NĂPASTĂ


de Ursu Marian Florentin

Se suprapune fața unei umbre
Pe-obrazul meu, sculptat de-o mână caldă.
Paloarea ei în liniște mi-l scaldă
Și-n translucidul văl al serii sumbre.

Tu te ridici şi te întorci spre uşă
iar umbra mea parcă îţi cade la picioare,
sub mersul tău e fum şi e cenuşă
şi deodată plouă mult în depărtare

Carnea îmi este tăiată pe jumătate,
curge suflare în culoare de rouă.
Se aude un strigăt undeva între ziduri,
cuţitul nu poate pătrunde-năuntru.

Niciodată el nu a dorit singurătatea.
Era ca un trubadur bântuitor prin amintiri și inimi,
prinț învingător în măreția propriei lupte grotești.
Fiecare act de curaj

Dincolo de ușile încifrate ale ochilor,
mă odihnesc.

Halucinant itinerar am străbătut

Miros a moarte,
A pacat,
A bautura,
A fumat.

PUNCTE CARDINALE


Noi suntem ca și două puncte cardinale