Samoila - creaţii proprii

Câţi din lumea asta mare
De picnic sunt ispitiţi,
Cȃţi aruncǎ pe cǎrare
Resturi demne de tȃmpiţi?

Dunele de zǎpadǎ purǎ
Se varsǎ în ochii mei ciudat
Cerşind grafitul ca pe-o gurǎ
Sǎ îl sǎrute necenzurat.

Ca sǎ poţi vedea,
În fine,
Ori sǎ simţi ce-i o povaţǎ,
Mobileazǎ-ţi mintea

Câţi dintre noi
Se mai gândesc
La ceea ce numim luciditate
Sau

Ţi-aş trage-o farsǎ
Mic-burghezǎ
Cu ,,jemanfiş”
Cotidian,

Unic corpurilor noastre
Nu-i decât structura lor
Cu atomi, precum în astre,
Ce se mişcǎ aleator.

Ştii tu, oare, ce existǎ
Dincolo de ce vedem,
Forţând mintea, când insistǎ,
Sprijinitǎ de-un sistem?

Alternative sunt o mie
În care te împotmoleşti
Şi-atunci ce îţi rǎmâne ţie
Sǎ faci şi sǎ nu te rǎneşti?

Nefericirea e cucoanǎ mare,
Multe necazuri ea produce,
Iar mândria...,
Falsul soare,

E bine sǎ fii înflǎcǎrat,
Ţinând în braţe o nǎlucǎ
Şi ocrotitǎ, şi de iertat
Când strechea mare o apucǎ?