Poezii despre Patrie:

Regret
...
Am ales să vin în acest neam
Când din el mai dădeau cuminți

Darul eternității
...
Nimic și nimeni nu pot acoperi acest colos,
Cât din versu-i iese lăstarul viguros

Nisip mișcător
...
Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip

Detașarea
...
I-ai văzut cum se întrec, care să pară mai mare,
Să pară că-i mai român și mai bun și mai deștept?

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.

Ciocoii vechi și noi
…
Mai aud uneori ce spuneți la tribună
De la tribuna pentru care fraierii v-aleg

Române!
…
Să nu te-ncânte cărările străine,
Din drumul tău nu-i bine să te-abați,

Împlinire autohtonă
…
Aș fi vrut să vă spun o poveste
Despre un român deștept și viteaz,

Ce vrem noi
…
Păunescu se întreba odată,
”Ce boală gravă ne-a adus aici”?

Izvorul dă noi limpezimi fântânii,
Când, din adâncuri, vraja lui țâșnește.
O țară prin poporul ei va crește,
Iar sensul României sunt românii.