Dorurot - creaţii proprii

Vântul poartă prin văzduhuri
Naufragiate nave,
Norii plumbuiți din cerul
Ce descarcă pe noi gerul,

Când genar din cingătoare
Scutura a nopții haină,
Dans vrăjit de ursitoare,
Din divin amăgea taină:

Luminând prin vremi străbunii
Ne pun miru-nțelepciunii,
Datini, măști le poartă suflul
Anul vechi, când își dă duhul!

În noaptea asta ne unim cu cerul
Și nu mai stim că suntem pe pământ!
În hori, cu îngeri, înălțăm colind!
De-i jar în suflet, nu ne-ajunge gerul...

De vrem să nu ne întinăm izvorul,
Pe țărna Turdei hai să ne-nchinăm
La sânge brav ce ne-ntregi ogorul,
Cu lacrimi trupul țării să spălăm!

Afară-i vânt prin frunze și-i vânt prin amintiri,
Căci frunze au fost și ele sub timpul care-a curs,
Vin cele mai dragi chipuri și-ncearcă un recurs,
Brăzdar arând adâncul pe-ogorul de simțiri.

Se sapă-n orașe mormintele noi,
Paralizia-i totală sub ghilotina fricii,
Chiar ploaia când cade coboară noroi,
Pădurea-i vrăjmașă de spaima urzicii.

Când soarele tivește zarea
Cu brâul violet și somn,
Pe viu s-așterne nemișcarea

Cum pui piatră peste piatră, un pârâu când vrei să treci,
Așa lumea adorată, cartea-ți dă, dac-o citești....
Despre cum a fost odată, cum va fi sau ce-i acum,
Adevăru-l desconspiră... cartea - sora ta de drum.

Fir de nisip în vânt sunt Doamne
Sub sfântul tău tavan albastru,
M-ascund ca-n puf de pene albe,
De focul viu, lumii pilastru.