Poezii despre Credinţă:

Cât am umblat prin tăceri vorbeam cu cerul
Era o conversație întămâiată și sfântă.
Cât am zburat prin genuni am fost tare ca fierul
Mi se părea că matematica cerului cântă.

Spre cer ochii mi-i ridic
La Tatal cel Vesnic
Si ma vad atat de mic
Ca flacara-n sfesnic

Iartă- ne Măicuță dacă rătăcim,
Ne ajută nouă în tot ce iubim
Și ne luminează fiecare zi
Cu iertarea Lui în care Tu crezi!

Să-mi dați toți norii înapoi
Eu nu v-am spus să-i alungați!
Cu ei voi face drumuri noi
La curcubee înjugați.

Și să mă ierți că n-am știut să-ți spun
Isuse, cât de mult Te-am întristat
În viața mea de prunc și de bărbat
Că n-am putut din așchii să m-adun.

1.
Astăzi se adună în lumină curată,
Toți Sfinții cerești în slavă bogată.
Rugă și cânt răsună în noi,

Doamne-al zărilor albastre

Doamne-al zărilor albastre
Tu ești sensul vieții noastre;

VERSETUL DE AUR AL BIBLIEI

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” ( Ioan 3 : 16 )

Gândul, ca o rază caldă, n-are-n cosmos graniță
Când pornește să se-nalțe, e un abur auriu.
Lacrimile-s albe, însă. Le îndes în raniță,
Stați cuminți, le spun adesea, pe un timbru plumburiu.

Cant bucuria innoirii
Prin Duhul cel etern si Sfant
Ce-n ham mi-a pus poftele firii
Si liber sunt pe-acest Pamant