Poezii despre Credinţă:

Mi-s ochii frânghii către taine din stele
Iar luna o luntre-n galactic urcuș,
Spre pragul final al clipelor mele
Balade ivesc din magic arcuș!

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputința mă seduce.

Se’nvârt ameţitoare, nestăvilite clipe
Cu îngerii din ceruri ’ntrecându-se în zbor
Să aducă slava sfântă şi harul pe aripe
Să se preschimbe Domnul pe muntele Tabor.

De ce?
...
Aș vrea să zbor
Dar ce mă ține oare

Bate-un clopot
...
Bate un clopot lung, prelung,
Și-n tânguirea-i de alamă

Între cer și pământ
E credința, cuvânt
Spus de om păcătos
Ce acum e sfios

Am duce povara în brațe mai bine
Sau poate pe umeri ar fi mai uşor;
Aşa ne-nvățară, aşa se cuvine,
Dar brațele-atârnă şi umerii dor.

Cel mai frumos îndemn
...
Nu te pune cu cel ce n-are nimic de pierdut,
Care-a pierdut deja ce-avea mai prețios,

Taina
...
Bine și rău, urât și frumos,
Iad și rai, cer și pământ,

Lumina lunii
Este biblioteca mea ;
Scriu cărțile iubirii
Și le ordonez în ea.