Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

N-am uitat să sărut orhideele
Ce-mi spuneau că demult, într-o seară,
Colindam fericit pe-ntuneric aleele
Așteptând chipu-i drag să apară.

Noapteal e albă și arde și seacă,
Secundele albe mă mușcă feroce,
Plafonul e lacul cu nuferi pe moarte,
Cearșaful mă inundă cu albul atroce.

Trăiește-ți clipa cu ardoare,
Prin ea ești ieri, ești azi. ești mâine,
Nu pierde vraja vieții, că te dore,
Nu fi absent, nu te abține !

23 decembrie...
Trăiam încă
Și nu puteam să cred !

Orașul gol e-n-prag de sărbătoare,
Cu întunericul și cu tăcerea s-a deprins,
Pe bulevarde, străzi, sau pe trotuare
Doar câinii patrulează;

Răsărit de soare

Noaptea lăcrima învăluită-n mister,
Luna se stingea cu ochi triști în vaier,

Plouă cu piatră...
Revarsă-se-n mine
Noi gânduri acide și reci,
Să-mi spulbere dorul de zile senine,

Îndrăgostită, luna a furat soarele
Pogorând întuneric cețos,
Cu tremur de raze sihastre
În vidul de gheață sticlos.

De-aș putea luna plină de pe cer s-o desprind
Și purtând-o pe brațe o iubire s-aprind,
Mi-aș jertfi ani de viață pentru-o clipă ferice
Și să-i spun TE IUBESC, aș fi iar un novice.

Fantasticul tremură pe tărâmul de basm,
Făt Frumos, plictisit, a divorțat de Ileana,
Povestea de iubire s-a pierdut în marasm,
Balaurul rănit, încă își mângâie rana.