SAlecsandru - creaţii proprii

In cuibul harfelor celeste
Sufletul mi se odihneste,
Umil ca pruncul inca-n pantec,
Hranit cu-al nemuririi cantec.

Iubirea,ca un tânăr leu
Te-ar tot târâ mereu-mereu
Acolo unde nu dorești.
Şi cum să i te-mpotrivesti?

APEL CATRE NATIUNE

Unire-n foc etern arzând se cere
In patria română dintre stele,

Deschide poarta inimii in care
Iți bate Viața fără incetare,
Deschide-o,cat mai stă și te asteaptă
Si cat constiinta iți mai e desteaptă

Eu te salut iubita mea,din mers,
De azi,nu mai incapi la mine-n vers;
Te prindă altul in al său năvod
Ci rostul mi-i intunecimi să rod,

Frunză verde si-o lalea,
Zborul meu e dragostea-
Flacăra care mă vrea
Să m-afunde-n foc de stea.

Sunt hotarât sa fiu cuminte,
Să nu mai dau foc la cuvinte
Pe internet;

Că ți-au cântat poeții întreaga frumusețe
Și-n versuri pătimașe au vrut să te răsfețe,
Nu văd în toate-aceste ceva nemaivăzut-
Ei au făcut din tine o muză, doar atat.

Acum, când stau cu mine faţă-n faţă,
Mi-apare-n cale opera măreață
A Celui ce ,cu marea-nțelepciune
M-aduse la ființă și pe mine.

Eu te-am iubit,cum nu se poate spune,
Cum inima din piept poate canta;
Cu ale sufletului albe strune
Hranit-am dorul dupa dumneata.