Însingurare - Palaghia Eduard Filip

Aceasta ar putea fi noaptea
în care, cu bună ştiinţă, ai rănit îngeri
transformându-i în copii sceptici,
cu inima verde, cât o livadă.
Aceasta este noaptea tăcerilor
cu tumult incestuos,
acelea în care jumătăţile de om
comandă porţii duble,
cu ochi glazuraţi,
de o înspăimântătoare adâncime.
Ar fi putut fi o noapte
cu miros de pâine,
nu cea a menestrelului cu suflet de ceas,
înghiţitor de orhidee
în zgomot de imnuri suicidale.
E doar deşertăciunea vieţii mele,
prinsă cumva, la o beţie matinală
între patru-cinci strofe de pripas,
acelea printre care şoptesc fiului meu:
Te iubesc!
Şi, prin ce mister acum El s-a trezit,
căutând o cană cu apă,
în cotlonul din care scriu ascuns,
spunându-mi somnoros:
„Mă duc înapoi!”?
Atât de aproape Lumea aceea:
la un clinchet distanţă!
Îl voi aştepta acolo,
în genunchi,
În voi ruga să-mi ierte
fireşte neputinţe”
Sau poate mă va ierta singur,
citind această litanie…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.