Spleen - Nichita Stănescu

Ca și ouăle din puică
eu rămân în tine, muică,
tu, cea care pururi cloșcă
m-ai luat ca și o ioșca
și tot stai cu dumneata
peste umilința mea.
Și mă ții până la Paște
ou pictat - un fel de moaște
neciocnit,
și nepupat
neiubit
și numărat.
Dacă tu m-ai lepăda
cum ar trece clipa rea
ora bună, luna bună
anul care te îngână.
Dar eu stau și nu mă naști
tu te plictisești și caști.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.