Și florile cresc pe morminte - Nichita Stănescu

Și florile cresc pe morminte
Nu-s singuri acei care-au fost,
E pace la ei, ca-n suflete sfinte
Pământul nu pune-ntrebări fără rost.
Din timpul trimis după tainica noapte
Vin umbre tăcute-napoi,
Din suflete vechi se-nprăștie șoapte,
Spre lumea lor dusă nu umblă nevoi.
Prin lungile șiruri de pomi obosiiți
Se scutur târziu luminile-n floare,
Morminte desprinse din cei reveniți
Cămașa de vise a prispelor goale !
De clipe e plină și piatra ce-mparte
Cu ei veșnicia luminii de-apoi,
E ștearsă, e nume, e umbră și moarte
E drum către inimii, departe de noi !


E-n liniștea nopții un foșnet hoinar
Deasupra-i copacii bătrâni se-ntretaie,
Sunt flori de demult ce-n morminte răsar
Sunt vechi amintiri din odaie !

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu