Sfârșit de anotimp - Nichita Stănescu

Eram atât de atent, încât se stingea-n cupole amiază,
iar sunetele înghețau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciți.
Eram atât de atent,

încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbușea-n întuneric,
și parcă niciodată n-aș fi-ncercat
frigul.

Deodată
m-am trezit atât de departe
și de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca și cum mi-aș fi-nvelit simțurile
cu relieful fără de noimă al lunii.

Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, și poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
și treci prin așteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de triumf.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.