Lupta cu cinci elemente antiterestre - Nichita Stănescu

I

Generalul a venit la mine şi mi-a spus:
„Eşti singurul care mai poate face ceva;
de tine depinde dacă vom mai fi sau dacă nu vom mai fi astfel".
Se puteau vedea soldaţi
de-a lungul drumurilor.
Se putea
vedea o mare zarvă liniştită.
Nici unul nu era în repaus, de voie.
Nici unul nu era încordat şi gata de atac însă.

II

Ce să fac?
Cum să fac?
Cînd?
Unde?
El m-a împins încet, de omoplaţi, pe teren, în afară, lîngă puiandrul de arţar uscat.
Aici era linişte,
şi pe fîşia arată proaspăt,
deodată,
la capăt, sub norii întinşi
s-a azvîrlit în mine
cu mărul.

III

Am vrut să plonjez şi să prind mărul
ca pe o minge.
Ar fi fost o greşeală, -
mi-au spus după aceea, îngerii,

ar fi fost o greşeală, mi-au spus după aceea prietenii, rudele, corpul militar.

IV

M-am repezit la măr,
i-am dezlipit de pe el inelul
ca de
Saturn,
m-am repezit la măr
şi-am dezlipit de pe el
banderola roşie ca şi-aceea
de pe vechile pachete de ţigări de lux.

V

Mărul s-a rupt în două, viermele
mi-a curs printre degete în pămînt;
rămas la capătul fîşiei de pămînt arate
şi cu un arţar uscat la capăt
rînjeam
ca proaspătul beţiv intrat într-o popicărie.

VI

Generalul m-a dus în mijlocul soldaţilor
neliniştiţi,
pe străzile acelea înguste-n care ei
mergeau nici încordaţi, dar nici destinşi.
M-a dus ca să mă vadă şi m-a dus
ca să-i alin,
sub norii ca de ploaie, atîrnînd, .
peste oraşul cu înguste străzi şi cu soldaţi,

cu acei stranii soldaţi higienici
mirosind a lavandă,
nici liniştiţi şi nici
neliniştiţi,
cu ochii mari, apoşi,
cumpănind în mînă arma
pe care împotriva cui, ei nu ştiau
în ce direcţie
îşi poate întinde - focul.

VII

„Mai am un singur element şi ultimul,
ca să-l învingi, astfel putem scăpa şi fi
altfel vom fi, - dar altfel" -îmi spuse generalul.

VIII

Doi, trei şi patru.
Lupta a doua, lupta treia, lupta patra
nu mi le mai pot aminti.
Generalul m-a asigurat că ele
nu ţin în nici un fel, de cuvinte,
şi deci nici de lucruri
sau de civilizaţia noastră.
Generalul m-a asigurat
că am învins şi în doi,
trei, patru,
lupta doua, lupta treia, lupta patra,
dar ca învingător mi se retrage dreptul
de a mai şti ceva despre victima
şi despre locul luptei,
din afară sau dinlăuntrul,
de sub nori sau chiar din interiorul nervilor.
Generalul mi-a adus ca dovadă faptul că sunt,
că este
că suntem
că sunt,
că oraşul există încă, aşa cum îl ştim.
Generalul mi-a spus că noi
nu ne putem lăuda cu victoria
din cea de a doua
din cea de a treia, a patra,
pentru că ea nu ţine de domeniul
comunicării
de domeniul înţelesului
NŢELESULUI
ŢELESULUI
ELESULUI
LEŞULUI
EŞULUI

IX

Am priceput că lupta
împotriva celui de al cincilea element,
lupta definitivă, se va da
pe o stradă.
Şi în acea secundă lupta s-a şi dat.

Mutarea zidurilor, am spus.
Mutarea zidurilor, am strigat
şi i-am mutat toate zidurile din spate.
(Datorită generalului care mă ţinuse
de un umăr
ca să n-am eu însumi zid în spate,
l-am învins.)
Generalul m-a izbit cu palma în umărul sting
şi eu nu aveam zid în spate,
în spatele meu era numai generalul.
El, cel din faţa mea, el, a rămas
fără zid în spate.
El, cel de al cincilea element antiterestru, -
fiindcă avea ziduri în spate
a rămas fără ziduri în spate.
Datorită generalului şi mie,
a rămas fără ziduri în spate.
Toată partea de case a străzii
am mutat-o cu gestul brusc
şi el
cel dastfel eu nu mai aveam ziduri în spate;
el, cel de al cincilea
nu bănuia că nu-i stau în faţă
ci pur şi simplu merg pe stradă
cu generalul în spate.
Astfel i-am mutat zidurile din spate,
mutarea
Zidului se numeşte
moartea celui de al cincilea element.
El a căzut supt, fără nimica în spate, fără zgomot şi portocaliu.
A căzut ca şi cum n-ar fi fost.
Eu i-am mutat zidurile.
Eu i-am mutat
Zidul.

X

Năduşiţi, asudaţi, vlăguiţi,
am mers cu generalul
în mijlocul soldaţilor.
Ei se uitau la noi
şi nu le venea să creadă că am învins.
Ei se uitau la noi, la general
şi la mine,
gata de luptă.
Ei nu puteau să bănuiască victoria noastră
Ei nu puteau să creadă
că nu mai aveau de ce să lupte.
e al cincilea element antiterestru
care ar fi vrut să mute cealaltă parte
de ziduri
a străzii,
şi el, cel de al cincilea
care ar fi vrut să mute cealaltă parte
a străzii
dar generalul m-a izbit cu palma
în umărul sting

Neîncrederea lor îl obosea pe general.
Dar generalul de multă vreme
îmi atîrna ca o aripa cenuşie
şi moale,
de şira spinării.

XI

Deasupra mea se auzi o voce: —
Copil iubit, tu ai mîini pătrate,
nemurdarite de sînge!

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu