Legea ca loc de unde se pleacă - Nichita Stănescu

[ Gânduri ]


*

Întâmplarea supraviețuiește legii.

*

Înțelepciunea e sicriul nostru. Dragostea, puterea de a iubi împodobită de erori ca fluturele de polen, numai ea ne face să trăim.
A iubi, ca și trecerea timpului, ne îndepărtează de lege.
Timpul este depărtarea dintre lege și eroare.

*

Cuvintele, dacă sunt ale poeziei, seamănă cu trupul omului. Bunăoară: a fi – adică mai nimica și o lungime.
Uitați-vă, vă zic, leit trupul omului.
Bunăoară: a avea – un fel de dantelă, un fel de pierdere, un fel de margine a nimicului.
Seamănă cu trupul omului?
Da, întocmai seamănă cu trupul omului.
Iar această identificare nu este făcută prin vedere, ci prin dragoste, prin sentiment.

*

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm și noi cu colțul inimii noastre.

*

Legea ne ține pe toți. Numai trădarea ei ne face să fim.
Întâmplarea supraviețuiește legii.
Viață are numai vinovatul.
Părăsirea și pângărirea geometriei e carnea bietului nostru suflet.

*

Libertatea este o durere.
Puterea de a ne durea e demnitatea trădării noastre față de lege.
E abia ruptura razei.

*

Întâmplarea supraviețuiește legii.
Ne amintim durerea.
Legea e locul care doare, nu locul, ci durerea locului e trista noastră libertate, nu locul, ci durerea locului e fascinanta noastră viață.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu