Invidie - Nichita Stănescu

Invidie plăcută, față de bătrâni,
mirare că au ajuns în viață,
că au avut puterea în mâini și
în pielea zdrențuită de pe față.
Am încercat de-a lungul vieții mele
și gustul deznădejdii, și al pierderii.
Mă rugam de oase, ca de stele,
să răsară mereu în același trup.
Cu mare mirare, cu mare
deznădejde mă regăseam tot unul
la sculare din somn, și la sculare
din nefocul și din nefumul
frigului de a fi același mereu,
de a fi prins în laba de leu a destinului,
de greața de a spune întruna: eu și eu și eu
mereu între alții și alții și alții.
Invidie pentru bătrâni, ochi strălucitori,
înclinare de cuvinte fără speranță. Iată-mă, trăiesc și nu mor,
unitate de măsură într-o balanță.
Și nimeni nu aruncă-n cellalt talger nimic.
Eu stau jos și fantoma sus, și hohotesc
și râd și zic tot timpul numai cuvinte.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.