Cuprinși de-n dor nebun, copacii albi coboară
Și-n urma lor aleargă sălbatic tot pământul,
Se-ntind stufarii negrii,
i-un răsărit de seară ! Cum a mai fost
Spun unii - ce banal,
Cum n-a mai fost
Spun alții,
Și-aceiași etichetă de normal
Și-n lunga lor chemare neprivită
Adulmecă-nserarea albului de nea,
Pe unde bate vântul cu mersul său de viță
Și cine-și cuibărește-n suflet
o resemnare grea ? Nu știu
Dar mă gândesc că poate,
Nici alți n-or să știe !
Priveam spre răsărit apusul
Și de-am apus
mă-ntreb așa-ntr-o doară,
Ce orb îmi poate spune cursul
Sau poate-l știu dar nu-l accept să doară.
Distribuie: