Convorbire - Nichita Stănescu

Mie nu-mi spunea mare lucru
țipătul acela, -
îmi răsuna ca un sunet oarecare

Dar el, el imediat și-a dat seama
Lui, lui i s-a vădit
că este un geamăt uman.
Omul, mi-a zis, ce feerie de frișcă!
Ai idee ce este acela un om?
Habar n-aveam. Pentru mine un țipăt
era un țipăt. Aveam acuratețea auzului

El, era pasionat de lectură. Zise: a simți, da,
însă a descifra, -
da, repetat. Omul este miniaturizat
și din materiale fiabile. O supă, magnetică
și două-trei rețele,
suprapuse
Sufletul minim, tras
din sufletul mare, -
cât să-l recunoască
dar nu să-l și priceapă
Mă rog ... îmi mai spuse el, -
pe un glob atât de mic
nu se putea face mai mult! ...
și nici nu era altfel
cu putință, și din ce ...
Eu nu-mi fac probleme.
Țin la proprietatea numerelor
la tensiunea lor
și la timpul lor
față de moarte. El, el însă răstoarnă totul
dintr-o plăcere de neînțeles
Oamenii, zice, oamenii!...
și se melancolizează. O feerie de drișcă
sunt trupurile lor,
îmi zice. Au descoperit numele
și numărul. Despre
cuvânt, însă,
nu au nici o cunoștință deși
ei cred
că tocmai acesta
îi definește... Mie nu-mi spunea mare lucru
țipătul acela. îmi răsună ca un sunet oarecare.
Tocmai mă frângeam în două
când tocmai mă frângea în două. Dar el, el imediat
și-a dat seama. Lui, lui i s-a vădit că este
un geamăt mare. Globul, îmi zise
este atât de mic
încât nu se poate face nimic
pentru ei, -
absolut nimic...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.