Buna Vestire - Miron Radu Paraschivescu

Veţi recunoaște, desigur,
că burta rotundă a unei femei însărcinate plimbându-se prin Cişmigiu
seamănă leit cu invoalta coadă a păunului.
Şi m-am întrebat îndelung asupra acestui lucru,
am privit feţele de curcubeu ale cozii păunului,
dar el îşi purta coada simplu, firesc,
(e o poveste neadevărată că păunul e mândru de coada lui)
mult mai mândre decât el erau viitoarele mame.

Ele îşi purtau culorile strălucitoare pe dinăuntru
şi toată lumea le vedea
fiindcă toată lumea priveşte cu priviri roentgen o femeie însărcinată.

Sunt privirile ce i se restituie şi pe care ea le-a cheltuit
femeieşte, zi de zi, pe nebăgate de seamă,
fiindcă femeile privesc bărbaţii luând aminte cum îşi poartă ei gesturile,
obrazul, tristeţea, trufia,
ele privesc cu nişte priviri roentgen ce merg până în fundul sufletului
şi, dincolo de orice aparenţă, ele citesc
misiunea secretă a fiecăruia din noi.

Fiindcă fiecare din noi purtăm o solie,
avem ceva precis de făcut pe lumea asta,
ceva măreţ, unic, de-ndeplinit pe lume,
(şi chipul cum fiecare din noi zâmbeşte, priveşte, se mişcă,
gesturile cele mai neînsemnate în aparenţă,
tot ce e mai aparte sau mai nebăgat în seamă la fiecare din noi
conţine lucrurile cele mai importante şi mai esențiale).

Şi tocmai de aceea sunt femeile.
Femeile din toată lumea
care ne privesc.
Ele ne privesc, şi tac, şi se întreabă (şi ghicesc):
”Ce poartă omul acesta în lume?
Ce aduce el în lume, ce anume
care să nu fie al meu?”

Şi femeia îşi pune în joc toate darurile, toată priceperea,
tot farmecul ei femeiesc
ca să prindă şi să posede toate mesajele secrete ale bărbatului.

Dar eu vă spun:
Să nu vă pese!
”Laissez faire, laissez passer*!”
Lăsaţi mesajul vostru să meargă spre pântecul femeii voastre!
Lăsaţi femeia să vă surprindă toate dorinţele şi toate misiunile pe care le aveţi
de a realiza ceva măreţ şi unic pe lume
(fiindcă ea nu va face decât să vă ajute să le duceţi la bun sfârşit),
fiindcă nimic nu poate fi mai măreţ şi mai deplin
decât un om.

Şi asta-i opera femeii, care face
ca toate misiunile bărbatului să se preschimbe într-un om viu, în carne şi oase,

într-o lucrare unică a vieții.

Iar voi veţi răspunde astfel
năzuinţelor dintotdeauna ale femeii
care le va purta mândră, în văzul tuturor,
ca un păun ce-şi plimbă legănat
coada invoaltă în zeci de culori.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Miron Radu Paraschivescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.