Să ieși pe stradă ți-e dat,
dar nu fără griji, ca-n zile de altădată. La fieștecare pas,
la fiece colț,
te-ntâmpină: timpul. Ăst timp ce veni peste noi,
întâi ca pustiul Gobi, apoi cu tumultul unei
urniri de ape și continente,
sălbatic ca o revărsare peste toate
a magmelor din noapte.
Unde, în ce întuneric
ți s-au ascuns mulții semeni și frații, surorile,
cu suferințele lor, te întrebi. S-aude sumbră o șoaptă
adusă de vânt
că, deși în viață încă,
noi suntem o amintire doar, fabulă,
deznodământ așteptând între veac și
mormânt. Fericită-i acum numai valea ce are un sfânt!
Un sfânt de la care umanele umbre să-nvețe
cum trebuie între pământ și tărie să stea. Un sfânt neclintit
care cată mereu la aceeași stea
și-n spaima de pretutindeni
nu-și absoarbe în trup aureola.
Distribuie: