În mănăstire de munte - Lucian Blaga

Pe-aici - umblă apa, umblă vântul, umblă
omul printre spini albaștri fără lege crescuți.
Aici - umbrindu-mă anii m-au țintuit
între legende și arhangheli sluți.

Singurătatea îmbrățișată cu sângele meu
același cântec întunecat rămâne
fie că sufletul mi-l trec prin strunga de foc,
fie că sfărâm paserilor pene.

Lângă pereți cu chipuri și vedenii zilnic strig:
Vai mie, aici am dat cerului o mie de nume
și nu l-am ajuns cu nici unul.
Pașii mei au fost pierderi și niciodată câștig.

Singurătatea de-aici dac-am iubit-o totuși
cu chin, lângă clopot târziu sau dincolo de vânt de stâncă,
a fost fiindcă departe privind
peste patria mea întunecată și adâncă
de-atâtea ori m-am simțit murind
în toate frumusețile.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.