Caravela - Lucian Blaga

Stă pe comodă caravela.
De ani mai vechi e tot aci.
Mi-o-nchipui dintr-o dat' mărită.
De-un timp e gata a porni.

Emblemă are o cetate
ținută-n brațe de doi lei,
un scut cu câmpul alb și roșu
și-o cruce-alăturea de ei.

La prora poartă, dat în aur,
prelung în aer, magic semn,
căscată gură de balaur,
furtuni să-nfrunte, ea de lemn.

S-a ruginit încheietura
în portul jalnic unde-a mas.
Acuma, de plecare, cârma e unsă
și odgonul tras.

Cuprinse-n vânt, sărat, amarnic,
de sănătosul dor spre larg,
ca niște sâni de față mare
se umflă pânzele-n catarg.

De pe limanul așteptării,
bătut de valuri monoton,
pornim din visul trist spre altul -
deschis ca un senin eon.

Un cer pe care nici o umbră
nu cade iar ni s-a ivit.
Un cer cum trebuie să fie
ne mai surâde la sfârșit.

Trăim ca să cuprindem totul și să ne
pierdem într-o zi.
Un Dumnezeu adânc, albastru
e marea-n care vom pieri.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga