Sunt ca un oraș în care nu mai locuiește nimeni - Ion Caraion

Sunt ca un oraș în care nu mai locuiește nimeni
organele mele erau în creier
acuma organele mele sunt în ficat
arborii se usucă de la poartă până-n stradă
și fiecare gând e-o zi sau o noapte
gata să cadă
coșmarele mă târăsc pe ulițe fără umbră
soarele umple din mine câte-o halcă
iar apoi e mut
nu știu cine mă calcă-n picioare
uliii vin și mă ciugulesc
degeaba au trecut norii, degeaba țipă vântul
sunt mai bătrân ca pământul
și mai trist ca geneza

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.