Mistere – II - Ion Caraion

Puritatea din colind,
florile dalbe, flori de măr,
înviară-ntr-adevăr
înc-odată. Înc-odată!
Ca o mare de zăpadă,
amintirile se-aprind.
Fiecare cu-ale lui.

Fiecare câte-o țară –
când mai dulce, când amară.

Lerui-ler, dar să nu spui
– dincolo de albul florii –
câte răni își poartă norii
peste-acest naiv, creștin
și etern popor. Ne vin
anii vieții alandala
(ca o mare de zăpadă)
din atâtea părți deodată
la fereastră.
Parcă-i gala
unei revărsări nebune
de galactice extaze.

Unii fug din rugăciune,
alții pleacă-n disperare.
Unii plâng ori se prosternă,
alții râd și scot din pernă
(inimile-ncep să bată)
jucării de turtă dulce,
fantezii de ciocolată.
Lujeri vii răsar din vaze.
Ochii nu vor să se culce.
Basmul nu vrea să se care.
Sorcoviți c′un strop de raze,
muguri dau din fiecare –
teferi, domni, asceți, haihui,
singuratici, prinți, sărmani.
Prin urmare: La mulți ani
și la multă bună-voie!

Lerui-ler, dar să nu-i spui:
Ca potopul unui Noe
(care-a fost prima-nviere),
Moș Crăciun e și-unde nu-i.

Viața-ncepe de-unde piere.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.