În singurătatea luminii - Ion Caraion

Munții își presară frunzele pe cer.
Dor de nemurire, crești în pieptul meu!
S-a făcut întuneric în Dumnezeu.
Pentru ultima oară, stingher,
florile ca niște ceasornice
întorceau privirile către soare.

Se va aprinde o lampă și-n departare
va striga un copil.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.