Când ninge: un orășel de zahăr și săniuțe, în care se văd
flaute, brebenei și ionatane.
Când bate vântul: viața cutreieră tăcerea și potecile muntoase
ca fețele oamenilor.
Când se-mprimăvărează: spre Culmea Frunților se-aud colonii
romani, care au sângerat pe aici biruind întrebător. Istoria
ardea cu cărbuni de aur...
când plouă: cu capetele descoperite, pe socluri, clasicii din
parc sunt foarte triști.
Când veverițele își scapă ghindele și jucărioarele: cu salturi
mortale, să-i ațâțe, ele-aruncă în domnii de piatră
țepoase coji de jir, unind statuile cu fagii – sub o schemă
de soare.
Și-atunci, dintr-o dată, rupți de veri și ierni, clasicii,
pe ploaie, sunt moderni ca buzele țuguiate ale unor oameni de
zăpadă, din care ciugulesc păsările de sârmă aduse de olteni
de la târg.
Distribuie: