Poezii despre Iarnă:

Strecurând prin sita iernii, cerul praful îl revarsă
Și golit de sentimente, alb pământu-l desenează.
Înlemniți de frică în gheață stau copacii înțepeniți,
Iar i-a nins pe tâmple cerul, viforul din nou i-a prins!

Doamnelor culcat
fulgi la joasă înălţime
cât poetul e soldat
ţinta-i dincolo de lume

Ascult pe Cronos numărând
Secundele cu mult elan,
Cum cad sonore rând pe rând
Ducând cu ele vechiul an.

E totul uitare.

Că-a fost toamnă, am uitat,
două frunze arămii,

Noaptea cu vise.

Am plecat în noaptea asta, la-ntâlnirea mea cu vise,
adunând toţi fulgii iernii, toate stelele lucide,

ciudate alianțe digitale
între cer și pământ;
la întâlnirea marilor fluvii,
fluturii

Iarna mea.

Pe cărări acoperite de strălucitoarea nea,
lângā bradul care creşte pe colină, spre înalt,

Te-anunț că-n decembrie ninge,
Iar fulgii doar cad, nu aleg
Nici mâinile care-i culeg,
Nici sufletul ce-l vor atinge.

În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Așternând sub copite săgeți ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.

Tablou tăcut.

În seara asta rece s-a înteţit şi vântul,
Spre primăveri adorm copaci scheletici