* * ( Peregrinările lui Childe Harold - Cântul al treilea – strofă XXVI – strofă L) - George Gordon Byron

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXVI


Răsună a lui Cameron chemare –
Războinic strigătul lui Lochiel,
Des auzit prin munți albini, – pe care
Saxonii dușmani îl aud la fel.
Pibroch-ul țiuie-ascuțit, rebel,
Dar suflul ce cimpoiul îl învie
Trezește în munteni curajul cel
Pe care Evan, Donald, din vecie,
În clanuri l-au stârnit, luptând cu vrednicie.




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXVII


Și-Ardenii își învălură mâhnirea
În triste frunze, cât trec triști nainte,
De se-ntristează și Nensuflețirea
Când mulți că nu s-or mai întoarce simte;
Căci până-n seară fi-vor mulți morminte,
Pe care iarba verde-o să răsară
Ce-o calcă vitejia lor fierbinte
Și-a lor speranță, ce va fi să piară
Când reci cădea-vor ei sub crunta morții gheară.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXVIII


În zori, mai străluceau de tinerețe;
I-nveselise frumusețea seara;
Fu miezul nopții-alarma să-i învețe
Și-n zori îi înfruntară luptei para,
Dar ziua zgudui furtuna țara
Și așternu peste pământ un strat
De leșuri, el, războiul, monstrul, fiara,
Pe care tot pământ s-a așezat,
Prieteni și dușmani acoperind, curat.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)





Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXIX


Mai inspirate harpe i-au slăvit,
Dar versul meu ar vrea slăvi să-l poată
Pe unul, între toți deosebit,
Căci eu greșit-am față de-al său tată;
Legat de el prin sânge-s, totodată;
Și-apoi, prin nume mari un cânt răzbate;
Nu, n-a fost inimă mai avântată,
Mai nobilă, în încleștări turbate,
O, Howard, ca a ta lovită, dintre toate!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXX


Ce-i jalea mea – când mulți te-au plâns atunci?
Când inimi sfâșiat-a cruda-ți soarte?
Dar sub copacul cu verzi ramuri lungi,
În locul unde-ai fost lovit de moarte,
Când câmpul l-am văzut departe
Plin de făgăduința primăverii,
Cum fructe sta și flori la sân să poarte,
Și cântul păsărelelor, puzderii,
Gânditu-m-am la cei sortiți pe veci tăcerii.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)





Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXI


Te-am amintit cu mii de morți ce mii
De goluri au lăsat în inimi scumpe;
I-ar ferici uitarea pe cei vii,
Căci lacrima și azi din ochi irumpe;
Vai, i-o trezi Arhanghelul acum pe
Cei dragi – și nu chemarea Faimei sfinte,
Ce poate doar, când sufletul se rumpe,
Durerea grea o clipă s-o alinte,
Dar numele slăvit mai greu se din minte.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXII


Ei plâng, zâmbesc – și iar jelesc zâmbind;
Un pom, chiar veșted, mult timp stă-n picioare;
Vezi și fără catarg un vas plutind;
Se surpă un castel – dar nu sunt oare
Odăi și sub ruini? Stă fortul tare
Când mari furtuni crenelele i-au rupt;
Rămâne lanțul când captivul moare;
Sub nori, al zilei curs nentrerupt;
Și inimi frânte-s vii în piept de jale supt.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXIII


Precum, și-n mii de cioburi țăndurită
Oglinda se repetă și-ți arată
Imaginea dintâi, dar înmiită –
La fel și-n inima crunt sfâșiată
E fice durere repetată.
E calmă, rece, sau c-așa-i se minte,
De chinul insomniei turburată;
Se vestejește tânără, fierbinte,
Și pentru jalea ei pe lume nu-s cuvinte.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXIV


E viață-n disperare – a otravei
Vitalitate – rădăcină vie
Dând hrană crengii veștede, bolnavei.
De mori – îți moare chinul pe vecie,
Dar viața cu-al durerii frupt te-mbie,
Cu gust de scrum ca mărul Mării-Moarte.
Doar clipe de plăceri și bucurie
De-ar scrie omul în a vieții carte,
Ar aduna șaizeci de ani până la moarte?


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXV



Psalmistul numărat-a anii vieții –
Și-s mulți, de-am crede în a ta poveste,
O, Waterloo, fatal loc al tristeții,
Ce viața ai scurtat, când scurtă este;
Stau mii de limbi azi faima să-ți ateste
Și buze de copii mereu îngână:
– „Și-ai noștrii-au spart aici vrăjmașe țeste,
Când nații s-au unit, cu spada-n mână!”
... Și asta-i mult – și-i tot ce-n veci o să rămână.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)







Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
Strofă XXXVI


Nu cel mai rău căzu – ci cel mai mare
Aici – contradictoriu spirit – când
Fapt nalt sau fleac îl atrăgeau cu-ardoare!
Om al extremelor, n-aveai nicicând
Un tron – sau ți l-ai fi păstrat mergând
Pe căi de mijloc... Doar prin îndrăzneală
Te-ai înălțat și ai căzut tu, vrând
Și-acum să zgudui lumea, plin de fală –
Un Jupiter drapat în mantie teatrală!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXVII


Cuceritor ești și captiv al lumii;
Ea tremură în fața ta și azi;
Ți-e numele mai viu pe-ntinsul lumii
Când jucăria Faimei ești – și cazi;
Te-a lingușit că ești măreț, viteaz,
Făcând chiar să te crezi divitate!
O, Faima ți-a fost roabă în extaz,
Încât prejmuitoarele regate
Au și crezut mult timp că ești ce vrei în toate.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXVIII



De oameni mai prejos ori mai presus,
Luptând cu nații, chiar fugind de-un nat,
Călcând grumaji de regi ajuns-ai sus,
Dar și cedând ca ultimul soldat.
Imperiu de-ai zdrobit, condus, creat,
O, patimilor nu le-ai închis poarta.
Citeai în suflete – dar dezarmat
Erai iubindu-i războirii arta,
Și-un astru ce vrea tot nu-l mai ajută Soarta.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXXIX




Dar îndurat-ai cu filozofie
Neînvățată vitregul destin;
De-i asta-nțelepciune ori mândrie,
E pentru dușman fiere și venin.
Văzând cum ale urii hoarde vin,
De groaza ta-n cădere joc să-și bată,
Tu le-ai întâmpinat zâmbind senin,
Și răsfățatul Sorții de-altădată
Tot dârz le înfrunta urgia blestemată.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XL


Înțelepciunea-n ceas de cumpeni crunte!
Disprețuiai pe toți la ceas de glorii,
Dar prea citeau disprețul pe-a ta frunte
Uneltele măririi, luptătorii,
Ce-apoi te-au răsturnat! Ce iluzorii
Sunt ale Soartei căi!... Și-i astă lume
Bun ieftin dobândit prin mari victorii,
Și ieftin de pierdut, cum tu, anume,
Pe pielea ta o-ncerci, ca toți ce-au vrut renume!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLI


De singur ca un turn pe-un clin de stâncă
Stăteai și te surpai sub crunt ciclon,
Disprețul te-ajuta-n cădere încă.
Dar alte minți te-au înălțat pe tren,
Și-n admirații arme-aveai plocon.
Ci se cerea, de toți să-ți râzi tu vrând,
Ca Diogene, o, nou Machedon,
Să-ți lepezi purpura, căci ăst pământ
E pentru cinici regi, butoi prea larg, oricând.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLII


Infern e tihna-n inimi zbuciumate –
Și-acesta ți-i blestemul: e un foc
Al sufletului care, în lăcate,
Se zbate, aspirând din strâmtul ghioc
Să zboare spre-un înalt, magnific loc,
Și-odată-ncins, se-aventurează-n zbor,
Neostenind nicicând, nicicum, deloc.
E-o febră ce-i fatală tuturor
Celor ce-o poartă sau purtat în trupul lor.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLIII



Nebuni naște, ce nasc nebuni semeți,
Regi, creatori de secte și sisteme,
Războinici, politicieni, poeți,
Sofiști – că-n piept neliniștea când geme,
Ei, tâmpi, prostesc pe alții lungă vreme,
Și-s pe degeaba pizmuiți de-o lume,
Căci un infern li-e soarta, de blesteme.
O, sufletul de le-ar citi, anume,
Mulți n-ar vrea străluciri, nici tronuri, nici renume!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)







Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLIV



Suflarea zbucium li-i, furtună viața,
Ce-i ține-n aer, spre-a-i lăsa să cadă;
Dar îi iubesc primejdiei dulceața
Și liniștea le pare grea corvoadă;
Și mor – tânjind primejdii noi să vadă,
Ca focul ce doar pâlpâie când lemne
Nu mai arunci pe jar – sau ca o spadă
Ce nu mai poartă ale luptei semne
Și ruginește-ncet, în trândăveli nedemne.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLV


Zăpezi și nori cel care suie munții
Pe piscurile mai semențe-ndură,
De stăpânește el prin graiul frunții,
Ori sceptru, e privit de toți cu ură.
De-l cheamă sus lumina gloriei, pură,
Și-s jos, sub el oceanul și pământul,
În juru-i stau reci colți de stâncă dură
Și capul gol i-l bate-n iureș vântul;
Și-așa i-i răsplătit suișul greu și-avântul!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLVI


Dar deajuns! A-Nțelepciunii lume
E-n ce-a creat chiar ea, și mai din plin,
În plăsmuirile Naturii-Mume.
Au cine-ntrece farmecu-i divin
Ce Harold i-l contemplă de pe Rin?
Izvoare, văi, ponoare și coline,
Flori, fructe, frunze, grâne, crâng de pin,
Castele ce de buruieni sunt pline
Și-un trist adio mai îngaimă-ntre ruine.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLVII


Stau ca trufașe minți ce, asaltate
De nenoroc, nu-și leapădă mândria.
Vorbesc cu norii turnuri creneletate
Și ospețesc doar vântul, vijelia.
De-au cunoscut pe vremuri măreția,
Și steaguri fâlfâind, și lupte grele,
Le dorm apărătorii cât vecia
Și-s colb, ca ei, frumoasele drapele,
Și să înfrunte-asalt nu-s azi în stare ele.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLVIII


Domnea-ntre ziduri patima Puterii,
Și-n veci, acolo, seniori prădalnici
Țineau năimiții lor oșteni, puzderii.
Erau acești nelegiuiți localnici,
Precum eroii vechi, viteji, năvalnici...
Ce le lipsea? Să scrie în Istorii
Că-s mari, de neam, nebiruiți și falnici?
Spațiu mai vast – când plini erau de-avut și glorii?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XLIX


Ce lupte-n viața micilor feude!
Isprăvi ce-s șterse azi din amintire!
Și scuturile des de sânge ude,
Cu tandrele devize de iubire!
Răzbea iubirea zale să deșire,
În răbufniri sălbatice, nătânge,
Cerând distrugere și năruire,
Căci multe ziduri au văzut cum plânge
Sub ele mândrul Rin, purtând val plin de sânge.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea
– strofă L


Râu sfânt ce fericești pământu-n jur,
Vii frumuseți ce gingașe se cern
În fastul lor firesc, divin și pur,
Ai crește-n veci la sânul tău matern,
De omul nu le-ar preschimba-n infern,
Trecând prin cele coasa războirii!
Au ce-ți lipsește ca un rai etern
Să uzi – un vast tărâm al fericirii?
Să fii ca Lethe tu – Uitare-n largul Firii.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron