7.8 Manucehr. Nașterea lui Rostam - Firdousi

Nu trecu prea multă vreme şi-acel verde chiparos
până-atuncea făr' de roade, se împovără de rod;
primăvara-aceasta vie care inimi a vrăjit
se şi vesteji, şi pradă chinului şi-atâtor griji
cugetu-i căzu. Povara grea-i era că ochii săi
lacrimi şiroiau de sânge. Trupu-i îngroşat destul
se îngreună, şi fața-i roşie, de trandafir,
se făcu precum şofranul. Zise maică-sa Sindokht:
„O, tu, viața vieții mele ! Oare, ce s-a întâmplat
de-ți pălesc aşa obrajii?" Îi răspunse Rudabe:
„Zi şi noapte chem pre Domnul să m-ajute, nu mai am
pic de somn, sunt ofilită, mai să zici că de pe-acum
vie sunt şi totuşi moartă. Mi-a venit sorocul, dar
n-oi scăpa eu niciodată de povara asta grea."
Rudabe rămase astfel să se chinuie-aşteptând,
fără somn şi fără-odihnă; ai fi zis că bietu-i trup
plin cu pietre-i, sau umplut e cu un ghemotoc de fier.
Leşină-ntr-o zi şi-un țipăt se-nălță de prin serai.
Sindokht se văită lovindu-şi fața şi smulgând din cap
părul miresmat ca moscul. Îl vestiră şi pe Zal
de-ale chipreşului frunze veştede; el alergă,
ochii-n lacrimi şi cu pieptul măcinat de suferinți —
lângă patul dragei sale. Roabele de prin serai
pletele-şi smulgeau; pe chipuri şi pe creştete n-aveau
negru văl, şi-aveau obrajii-n lacrime scăldați. Lui Zal
îi veni un gând, şi chinul i se potoli puțin;
îşi aduse-aminte-anume de cea pană de simorgh, şi,
zâmbind, şi mamei-soacre vestea i-o împărtăşi.
Iute-aduse un jăratic, iute-aprinse de la foc
şi-arse-un sfârc din pană. Cerul de năprasnă se cerni
şi vânjoasa zgripțuroaică pogorî precum un nor
picurând mărgăritare; ce mărgăritare zic?
picuri mari de bucurie, alinare şi răgaz.
Zal i-aduse mulțumire Domnului, şi-l lăudă,
şi i se rugă fierbinte. Zise cel simorgh lui Zal:
„Pentru ce durerea-aceasta? Pentru ce un ochi de leu
ar fi umed? Chiparosul argintat, cu chip frumos,
vrednic pui de leu ți-o naşte, însetat de lauri verzi;
leii falnici săruta-vor pulberea-i de lângă tălpi
nu vor îndrăzni să treacă norii peste capul său.

Glasul lui când detuna-va, pielea de pe leopard
va plesni, şi labe, ghiare, şi-o muşca, înfricoşat.
Toți vitejii ce-auzi-vor buzduganu-i şuierând
şi vedea-vor piept şi brațe şi picioare, vor simți,
doar la glasu-i, cum leşină inima în pieptul lor,
orişicâtă îndârjire vor avea şi-oricât curaj.
Fi-va-n sfat cu prevedere de-nțelept, precum e Sam,
la mânie fi-va leul de război. La stat va fi
nalt precum e chiparosul, vajnic ca un crocodil;
doar c-un deget sfărâma-va cărămida-n mii de părți.
Însă împlinind porunca Domnului ce-mparte-aici
binefacerile toate, nu s-o naşte-n chip firesc.
Adu-ţi un jungher ce arde-n scânteieri şi-un înțelept
ager şi îndemânatec întru arta de-a vrăji.
Mai întâi vei îmbăta-o cu vin bun pe Rudabe,
cugetu-i să fie slobod de-orice teamă, de-orice gând;
grijă-avea-vei ca-nțeleptul să îşi facă vrăjile,
pentru a se pune-n starea bună de a slobozi
pui de leu din temnicioară. Vraciul spinteca-va-ncet
chiparosul pe sub coaste, fără a simți dureri;
şi va trage puiu-afară şi în sângiuri va scălda
pântecele mumei sale; apoi tu va trebui
să coşi bine tăietura ce-o lăsa-o cel jungher,
după care, griji, nelinişti spulberă-le toate-n vânt !
Fierbe-vei o buruiană-n lapte, mosc (ți-oi arăta
iarba cea de leac) şi după ce la umbră s-o usca,
unge-vei vătămătura, şi-ai să vezi cu ochii tăi
cum se vindecă pe dată. Şi-n sfârşit vei trece lin
peste rană cu o pană de a mea, şi vei vedea
umbra-atotputinții mele-nrâurirea-i arătând.
Trebuie să fii ferice de acest deznodământ,
şi să-i multumeşti doar Celui peste lumi stăpânitor,
El ți-a dăruit lăstarul mândru ce-ți va înflori
zi de zi, mereu, norocul. inima nu-ți mohorî,
căci această vie creangă , vrednică-i să poarte rod,
şi purta-va rod de viță !" Zise pasărea şi-n clonț
smulse-o pană din aripă, o lăsă să pice jos
şi-n avântul său puternic se-nălţă-n văzduhuri, sus.

Notă informativă :
- leu de război - Războinicii medieveli întrebuinţau
în bătălii pe lângă elefenţi şi lei dresaţi.
- vie creangă -Adică Rudabe

Cel simorgh plecă, şi, pana, Zal o şi luă de jos
şi ieşind (o, ce minune !) împlini tot ceea ce
pasărea îi poruncise. Lumea-ntreagă urmări
toate câte se-ntâmplară, toţi cu inimile ghem,
toţi cu ochii prinşi în lacrimi. Sindokht sânge lăcrimă,
neştiind cum o să iasă pruncul din al mumei sân.
Un mubed dibaci la mână cum ajunse o-mbătă
cu vin bun pe preafrumoasa, Chip de Lună, luminos,
apoi despică o parte (ea nimica nu simţi)
şi spre tăietură-ntoarse capul fătului, şi-astfel
îl făcu să iasă-afară fără-a face mamei rău;
nimenea aşa minune pre pământ n-a mai văzut,
că era el, nou-născutul, un viteaz precum un leu,
trupeş şi frumos la faţă. Toţi priveau înmărmuriţi,
că nu se mai pomenise făt ca el abia născut
trupeş cum e elefantul ! Maică-sa rămase-n somn,
după vin, o zi şi-o noapte şi dormi ca-ntr-un leşin.
Rana-i se cusu, durerea i-o stinsese-acel balsam.
Când din somnu-i chiparosul se trezi şi glăsui
mamei sale, peste frunte aur i se presără
şi frumoase giuvaeruri; mulţumiră Celui Sfânt.
Mamei i se-aduse pruncul; ea se-aprinse într-atât
când văzu ceresc că-i fătul: la o zi părea de-un an;
snop de crini şi de lalele. Rudabe zâmbi spre prunc
şi văzu-n el vrednicia unui vajnic şahinşah;
zise: „Pântecul mi-i slobod, chinurile-mi s-au sfârşit":
şi-au numit copilul Slobod (adică, i-au zis Rostam).
Se cusu dintr-o mătase un copil la fel cu-acest
leu ce nu băuse lapte; fu umplut cu păr de jder;
i se zugrăvi un astru pe-un obraz iar pe cellalt
Soarele, şi, scrişi pe braţe, doi balauri nenfricaţi;
i se trase-n palmă ghiare ca de leu, şi pe subt braţ
lance i se puse-n mână: buzdugan, într-alta frâu,
apoi pe un cal urcîndu-l îi dădură slujitori.

Notă explicativă :
În persană „rostam" inseamnă „slobozit", „liberat".
Rostam sau Tahamtan este eroul principal al epopeei ŞAH-NAM.

Când păpuşa-au fost făcută după cele rânduieli,
se porni la drum cămila cea gonace, şi pe soli
bani se presărară, de-aur, pentru că-i duceau
lui Sam cavalerul: chipul dulce al nepotului Rostam,
întrarmat cu buzduganu-i. O serbare izbucni
în grădinile de roze înflorind de la Kabul
la Zabul, şi ţara-ntreagă într-un praznic se schimbă
şi-ntr-un vuiet lung de trâmbiţi; şi oriunde, la un loc
se-ntruneau o sută de-oameni, giuvaere-n adunări.
De această veste bună şahul din Kabul, Mihrab,
mult se bucură şi, darnic, aur la săraci dădu.
În Zabulistan de-asemeni, din hotar până-n hotar,
pretutindenea poporul se-aşeză la lung ospăţ;
cei mai mici în cin şezură nu mai jos decât cei mari,
ci olaltă ca urzeala cu băteala la ţesut
şi-aducându-se păpuşa lui Rostam ce lapte bea —
lui Sam, fiul lui Nariman, cel trimis i-o aşeză
prinţului lângă picioare, şi acesta lung privi,
plin de-o mare bucurie. Păru-n cap i se zburli:
„Vai, icoana-i de mătase-mi seamănă leit ! —
a zis; dacă doar de:-o zi arată jumătate din cât e
păpuşoiu-i de mătase, capu-i va atinge nori,
şi-ale mantiei lui poale peste lume le-o târî !"
Pe trimis apoi chemându-l, revărsă pe el arginţi,
până-ajunseră arginţii mai să-i treacă peste cap.
Din cetate izbucniră vesel tâmpine sunând,
şi Sam, piaţa uriaşă, o împodobi măreţ,
să scânteie-mpurpurată precum ochiul de cocoş.

Astfel Roata cea albastră-a zodiilor se roti,
şi-a lui Zal întunecată soartă se însenină.
Zece doici îl alăptară pe Rostam, căci, dulce must,
laptele dă miez şi vlagă. Când de ţâţă fu-nţărcat
şi-ncepu să-mbuce singur, pită dar şi carne lui
i se hotărî drept hrană; cât cinci oameni mesteca
şi mânca pe săturate. De opt şchioape ajungând,
nalt fu chiparosul verde, parcă un Luceafăr viu
strălucea; ca pe-o minune omenirea îl privea.
De-i vedeai statură, minte, înţelegere chip,
îţi ziceai că e viteazul Sam întreg, întinerit !

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi