Ultimele zile ale tipului sinucigaș - Charles Bukowski

Mă văd acum
după toate aceste zile și nopți de gânduri sinucigașe,
fiind scos în cărucior dintr-unul dintre acele azile sterile
(bineînțeles, asta doar dacă ajung celebru și am noroc)
de o infirmieră plictisită și cam redusă mintal
și iată-mă stând drept în cărucior
aproape orb, cu ochii dați peste cap spre zona întunecată a craniului
căutând
îndurarea morții
Nu-i așa că e o zi frumoasă, domnule Bukowski?
O, da, da
copiii trec pe lângă mine și eu nici nu exist
și trec femei superbe
cu șolduri mari și fierbinți
și fese calde și totul strâns și incitant
rugându-se să fie iubite
iar eu nici măcar nu
exist
E prima rază de soare din ultimele 3 zile,
domnule Bukowski.
Oh, da, da.
și iată-mă stând drept în cărucior,
eu însumi mai alb decât foaia asta de hârtie,
fără pic de sânge,
fără creier, fără poftă de joc, eu, Bukowski,
dus
Nu-i așa că e o zi frumoasă, domnule Bukowski?
O, da, da, făcându-mă pe mine în pijamale, cu lături scurgându-mi-se
din gură.
Doi școlari trec în fugă pe lângă mine —
Hei, l-ai văzut pe moșul ăla?
Doamne, da, mi s-a făcut greață!
după toate amenințările că o voi face eu
altcineva s-a sinucis în locul meu
în sfârșit.
infirmiera oprește căruciorul, rupe un trandafir dintr-o tufă din apropiere,
mi-l pune în mână.
Nici măcar nu știu
ce e. Ar putea la fel de bine să fie pula mea
la cât de mult
mă ajută.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski