omul acesta era cândva un
scriitor interesant,
era capabil să spună lucruri
vii și proaspete.
pe atunci
le sugeram editorilor și
criticilor că e un autor
de urmărit
și că, deși abia dacă fusese
remarcat,
cu siguranță merita acum
să fie băgat în seamă.
scriitorul a folosit câteva dintre
observațiile mele drept recomandări pe
coperțile cărților sale, lucru care
nu m-a deranjat.
toate publicațiile sale erau broșuri
modeste, de 16 până la 32
de pagini,
multiplicate la șapirograf.
apăreau într-un
ritm alert,
poate trei sau patru pe
an.
problema era că fiecare
broșură părea puțin mai slabă
decât cea care o
precedase,
dar el continua să folosească vechile mele
recomandări.
și soția mea a observat schimbarea
în scrisul lui.
„ce s-a întâmplat cu scrisul
lui?” m-a întrebat ea.
„scrie prea mult, scoate textele
pe bandă rulantă, le forțează.”
„materialele astea sunt slabe; ar trebui
să-i spui să nu mai folosească
recomandările tale.”
„nu pot să fac asta; mi-aș dori doar
să nu mai publice atât de mult.”
„ei bine, și tu publici
mereu.”
„la mine”, i-am spus, „e
altfel.”
ieri am primit o altă
broșură de-a lui,
cu o dedicație delicată mâzgălită
pe pagina de titlu.
această ultimă încercare a fost complet
anostă.
cuvintele pur și simplu cădeau de pe
pagină,
moarte din
fașă.
unde dispăruse el?
prea multă ambiție?
prea multă activitate de dragul
activității în sine?
faptul că nu aștepta ca
vorbele să se adune înăuntru și apoi
să explodeze de la sine? Am decis atunci să-mi iau o săptămână întreagă
liberă,
ca să fiu sigur,
pur și simplu să închid calculatorul,
să uit de toată treaba asta
blestemată și ridicolă
pentru o vreme.
Distribuie: